Fata din Trenul … Vieții.
Trailer-ul filmului combinat cu informațiile despre carte, bestseller și câștigătoare a premiului Goodreads 2015 pe categoria mystery&thriller, plus Emily Blunt și Justin Theroux, prevesteau un film interesant care să merite cu siguranță cele 2 ore petrecute în sala de cinema. Bineînțeles, și aici nu știu dacă este doar vina producătorilor sau chiar și a scriitoarei romanului, așteptările s-au dovedit a fi mult optimiste.
Filmul începe cu Rachel (Emily Blunt), pasager voyeurist și trist, în trenul care o târăște zilnic spre locul de muncă. Vocea ei interioară ne dezvăluie povestea cutremurătoare: înșelată și divorțată, dată afară din casa pe care o cumpărase împreună cu fostul soț, alcoolică, ba mai mult, blestemată să treacă și în fiecare zi, cu trenul, prin fața casei pierdute în care ex-ul și-a reclădit viața alături de agenta imobiliară Ana (nu e româncă), blondă și proaspată mamă.
Zona asta pe lângă care trece ea este plină de case mari, frumoase, înconjurate de curți generoase, ce ne dau, cumva, un hint despre buna stare a proprietarilor. Fals motiv de bucurie pentru ei dar un motiv în plus de amărăciune pentru Rachel, care acum locuiește la o amică împărțind chiria în schimbul unei cămăruțe din micul ei apartament modest. Unde am fost și ce am ajuns!?
Ca să nu se amărască și mai tare, Rachel face greșeala și își mută în timp atenția feroviară spre casa vecinilor. Acolo îi avem pe Megan și Scott, cuplu tânăr și atrăgător, care, cu niște fețe foarte serioase, apar mai în toate scenele ba sărutându-se prin casă, ba îmbrățișati prin curte la foc de tabară, ba jucându-se de-a mama și de-a tata cu lumina aprinsă, fix în geam, probabil ca să mai îndulcească viața pasagerilor abătuți din trenul vieții. Ce mai, cuplu perfect și iubitor, fix ce n-a avut să aibă săraca Rachel. Motiv în plus sa tragă din clondir.
Dar stai, ce nu știe Rachel e că și Megan e super deprimată. Asta aflăm tot pe la începutul filmului când suntem martorii unei ședințe de psihoterapie între Megan și exoticul doctor Kemal Abdic. Åži aici telenovela începe să prindă contur. Un detaliu simpatic: prin geamul de la cabinet se vede trecând prin apropiere tot un tren!, această proximitate de calea ferată fiind probabil adevăratul motiv al depresiei generalizate ce sălășluiește printre protagoniști – nu știu dacă am văzut pe cineva schițând vreun zambet măcar timid de-a lungul celor 2 ore de chin. BTW nici Ana, agenta imobiliară, nu e prea veselă dar ea măcar are un scop în viață, copilul.
Un scenariu autosuficient, făcut după o rețetă fumată, menit să nu-ți deranjeze nici măcar un neuron
Plot-ul se naște în momentul în care Rachel vede, tot din tren, o scenă necuviincioasă între Megan și dl. doctor Abdic și se hotărește, beată fiind, să aibă și ea un cuvânt de spus. A doua zi se trezește în propriul pat, lovită, însângerată și fără să-și mai aducă aminte de nimic din seara precedentă. Iar Megan a dispărut. BAM! Åži de aici încolo … depresie placută celor care vor merge la film.
Problema filmului este că scenariul este foarte artficial și căutat. E construit fix ca să susțină finalul, care se vrea a fi spectaculos și inedit. Din păcate nu e iar plictiseala pe care o trăiești de-a lungul filmului te face chiar să nu-ți mai pese de rezolvarea misterului. Personajele sunt insipide, Emily Blunt pare din alt film iar elementele puse special ca să te ghideze în altă direcție sunt multe și deranjante. Ce este trist este că, deși cartea e scrisă de o femeie, personajele feminine principale sunt slabe și neajutorate și nici măcar la final nu se bucură de vreo evoluție semnificativă. Această complacere deloc flatantă este întărită și de “detectiva” care se ocupă de caz, care, tot filmul, nu face absolut nimic pentru a-l soluționa, stând și așteptând parcă să se rezolve singur. Un film autosuficient, făcut după o rețetă fumată, menit să nu-ți deranjeze nici măcar un neuron.