În mijlocul furtunii, cu 4G.

Cu o producție mai complexă și mai spectaculoasă decât un reportaj Discovery, Into The Storm atacă în forță problema tornadelor din US of A.

Acțiunea se petrece în zilele noastre într-un orășel tipic american unde furtuna cea rea încearcă să distruga festivitatea de absolvire a liceenilor autohtoni, mașinile, casele, magazinele, plantațiile și, nu în ultimul rând , visele și speranțele membrilor comunității.
Nu există o poveste în adevăratul sens al cuvântului ci mai mult relatările vizuale ale celor implicați asupra evenimentelor ce se abat peste oraș în cele câteva ore de pomină și tragică încercare.
Filmul se vrea a fi construit ca un colaj din filmări de cameră video de buzunar și telefon mobil, dar, de multe ori, apar și cadre ce trădează în mod evident prezența producătorilor.
Unicul element fantastic, și aici vorbim despre tornadă, pare a fi fratele mai mare și mai rău al celei din Vrăjitorul din Oz – probabil că tocmai de aici și gustul constant de basm pentru copii, ceva mai mari însă de aceasta dată.
Cu alte cuvinte: avem câțiva adolescenți americani “regulari”, un tată de familie – profesor/fost Navy Seal/fost și actual erou (în afară de profesor restul sunt bănuieli timide dar altfel nu-mi explic) -, niște redneci, o echipă de urmăritori de uragane plus un orășel cuminte de provincie. Se iau toate, se amestecă bine cu niște camere video, se țin în tornade vreo 89 de minute și, după multe urlete, șuierături, suspans, lacrimi de bucurie și de tristețe, ieși din sală mulțumit că punga de floricele pe care ai mâncat-o nu a fost mult mai bună decât filmul.
Dacă îți plac furtunile speciale și efectele și nu ai nici așteptări prea mari, cu siguranță te vei simți destul bine la film fără să regreți banii dați pe bilet.
Recomandare: de mers în timpul săptămanii și, de preferat, atunci când două bilete costă cât unul singur.