Chappie: Mult așteptatul cusur al fuduliei.
După Elysium de-abia așteptam să văd următorul film al lui Neil Blomkamp. Pe atunci nu scriam review-uri așa că nu am putut să-mi exprim părerile despre film decât în fața câtorva prieteni rămânându-mi în suflet ca un fel de “the one that got away”. Dar iată că după numai doi ani Nilă nu-mi înșeală așteptările și lovește din nou, și cu mai multă patimă, în intelectul amatorilor de cinema cu … Chappie (nu, nu este un brand de mâncare pentru căței deși are totuși o strânsă legătură cu conservele). Filmul este cumva progenitura redusă mintal și nedorită, rezultată în urma împerecherii dintre Robocop, Wall-E și Sclava Isaura. Dar destul cu laudele și hai să intrăm în miezul festinului creativ, nu înainte însă de a preciza că Nilă este co-autor al scenariului și că prin asta se explică aproximativ tot.
Acțiunea are loc în îndepărtatul an 2016 unde, odată întorși în Johannesburg, locul de joacă și origine al regizorului, aflăm că din cauza criminalitații excesive autoritătile locale au apelat la serviciile unei corporații de proximitate. Ce le oferă? Roboți polițiști, greu de distrus și unici în lume. Piese din China, manoperă locală și gata robotul. Că sediul corporației arată ca o fabrică de gemuri nu prea contează…să zicem că sunt modești. Ca în orice mediu corporatist avem și un conflict mocnit între angajați; Deon, băiatul din Slumdog Millionaire, îmblânzitor al roboților, simte un suflu puternic în ceafă din partea lui Hugh Jackman care e mai bătrân, mai prost și face și roboți mai urâți. Invidia lui Hugh va avea urmări catastrofale dar despre asta aflăm mai târziu în film.
Personajul principal, Chappie, cunoscut în trecut ca și unitatea 22, este un robot polițist ghinionist care atrage ca un magnet gloanțele și obuzele răufăcătorilor. Proaspăt distrus într-o acțiune de mare amploare el urmează să fie dat la fiare vechi. Dar, stați! Deon tocmai a inventat un nou soft care oferă conștiință roboților și îi transformă în adevărați oameni din tinichea care, ca să-l citam, or să picteze, or să creeze, or să danseze…etc. Superb. Åži pe cine să testeze softul dacă nu pe Chappie? Aici însă are de trecut prin două încercări: refuzul șefei corporației (Sigourney Weaver) și mișelia unei bande de răufăcători care-i pusese gând rau (vroiau să-l rapească ca să-i ajute să le dea OFF roboților polițiști). Oamenii răi, Ninja și Yolandi, pun mâna pe Deon și pe unitatea 22; Deon, în captivitate, bagă totuși softul nou în robot care se transformă într-un nou născut robot; Ninja îl alungă pe Deon și-l adoptă pe Chappie, plănuind să facă din el primul robot sugaci bad ass infractor iar de aici mai departe, nu-ți rămâne decât să te bagi bine în scaun și să te îngrozești.
Filmul este cumva progenitura redusă mintal și nedorită, rezultată în urma împerecherii dintre Robocop, Wall-E și Sclava Isaura
Mai că ai senzația că la un moment dat Yolandi îl va și alăpta pe Chappie. Dubios mi se pare că, și asta se întamplă în toate filmele lui Nilă, infractorii, deși foarte duri, sunt priviți în același timp cu un ochi foarte blând și prietenos. Prea te împinge cu forța să fraternizezi cu băieții răi în detrimentul oamenilor obișnuiți. Mișcare populistă din încheietură dar nu atât de evidentă ca în Elysium.
Demn de reținut: robotul lui Wolverine are și o foarfecă mare special făcută ca să taie oamenii în două și să țâșnească sânge mult (dacă avea și unghieră era cel mai mare briceag pe care l-am văzut vreodată); lui Chappie, când i se face frig, se bagă sub plapumă cu Mami (Yolandi) ca să-i citească povești; dacă te întâlnești cu un grup de tineri de pe vreun deal din Johannesburg sunt șanse mari să aibă la ei: cărămizi; cocktailuri Molotov; bâte și ură multă; dacă ai probleme de sănătate poți să iei o cască din Johannesburg și să-ți transferi creierii și sufletul într-o conservă sau pe stick și, nu în ultimul rând, nu te mai du la filmele lui Neil Blomkamp.
Cel mai nasol din toată treaba asta este însă faptul că se pune problema ca Nilă să regizeze ba chiar și să scrie scenariul la următorul film din seria Alien…iar asta te face să transpiri puțin în caz că ești fan. Nu înțeleg de ce Hugh Jackman a acceptat să joace în filmul ăsta…nu reușește decât să-l castreze pe Wolverine. Concluzia? Bătaie de joc, lene și efecte speciale la Johannesburg.