Interstellar: Printre stele…verzi.
Îmi plăcea Nolan destul de mult acum vreo 10 ani. Pe atunci, cu filme ca Memento, Following sau Insomnia, se evidenția și el în rândul noului val de tineri regizori americani talentați, lângă Paul Thomas Anderson sau Darren Aronofosky. Nu era la fel de special dar promitea. Dacă ultimii doi s-au ocupat de filme mai artistice, Nolan, în schimb, a ales să-și pună serviciile în slujba blockbusterelor cu bugete de sute de milione de dolari; ultimele lui patru filme având un buget cumulat de 760 milioane USD. Din păcate, interesele comerciale merg rar mână în mână cu producțiile cu adevărat valoroase. Interstellar nu face excepție și, în pofida unei idei frumoase, după un zbor lung și, în câteva rânduri spectaculos, aterizează ascultător pe un aeroport la întâmplare, departe de stelele atât de căutate sau de orice alt element strălucitor.
Scenariul este scris de Christopher Nolan, împreună cu fratele său, tandem deja obișnuit în filmele regizate de primul. Povestea începe într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe plaiurile americane. În urma împuținării hranei precum și a apariției unor fenomene meteorologice bizare, oamenii se ocupă în special de agricultură. Cooper (McConaughey) este un fost pilot NASA devenit, în prezent, fermier. Vom afla în scurt timp și că NASA fuseste desființată; nu mai existau bani pentru cucerirea spațiului, acum când alimentele reprezentau principala grija. El trăiește împreună cu socrul său și cu cei doi copii, un băiat (Tom) și o fată (Murph). Personajul este stereotipic: cap de familie, văduv, responsabil, bun la toate, visător dar și cu picioarele pe pământ. Åži bam! prima scenă gratuită: vânează și prinde o dronă indiană, care zbura de 10 ani !?, folosindu-se doar de un laptop prăfuit, după o urmărire printr-o plantație de porumb, conducând o camionetă care avea și pană….hmmm. Nu mai vorbesc de scena în care fiica lui este încurajată să se joace cu drona, împingând-o cu degetul pe touchpad-ul laptopului, sau de scena în care el apare în oraș, la ședința cu părinții, cu drona legată în spatele camionetei, de parcă tocmai vânase un cerb.
În urma unor întâmplări curioase el ajunge la o bază ultrasecretă a NASA, care nu se desființase totuși, în care se punea la cale salvarea speciei umane din calea unui Pământ cu toane și ostil. Fiind “cel mai bun pilot al nostru” i se propune să piloteze o navă ce urma să ajungă printr-o wormhole, apărută din senin, într-o altă galaxie, mai prietenoasă. Aici, pe baza unor date, ar fi existat planete pe care viața oamenilor ar fi putut continua. Zis și făcut. Acceptă și pleacă a doua zi. Nici aici nu am înțeles logica: NASA avea mare nevoie de un pilot bun și, deși îl cunoșteau și se afla la câteva ore de mers cu mașina, în loc să-l contacteze ei pentru iminenta misiune, Coop este cel care trebuie să ajungă acolo. Mister … sau poate era prea ultrasecretă baza și toti angajații fuseseră atrași cumva telepatic spre ea; cine știe? Cam de aici începe partea spațială a filmului și vine și momentul în care eu o să mă opresc din dezvăluiri.
Din păcate, în zilele noastre, din ce în ce mai mulți oameni nu mai au timp sau chef sa citească și, de aceea, cred că filmul va fi văzut ca ceva nemaipomenit. Pentru că atunci când nu ai termen de comparație este foarte ușor să ridici în slăvi orice găselniță care ți se pare nemaiauzită. Însă atâta timp cât există zeci de carți SF din care este de ajuns să citești un capitol și ești recompensat cu ceva mult mai complex sau, realmente, genial, Interstellar mi se pare totuși o bulă mare de săpun în care reușești sa întrezărești, e adevărat, milioane de chestii verzi … însă nu extratereștri ci bancnote.
Interstellar e un amalgam regizat perfect, cu cadre cu adevărat spectaculoase, cu Hans Zimmer care nu avea cum să greșească muzica, și, totuși, cu un dor nebun de a încerca să mulțumească pe toată lumea. Aici vorbesc de twist-ul, căutat rau, de la final; de faptul că e presărat cu clișee și derapaje logice, care puteau fi foarte ușor eliminate, și, nu în ultimul rand, de faptul că nici echipajul nu pare prea credibil. Michael Caine, în rolul savantului de la sol, creier al misiunii, este și el doar o extensie puțin mai poetică a majordomului lui Bruce Wayne, din Batman. Folosirea lui McConaughey, după rolul din Contact, film cu multe puncte comune, nu este nici ea prea inspirată.
Interstellar mi se pare totuși o bulă mare de săpun în care reușești sa întrezărești, e adevărat, milioane de chestii verzi … însă nu extratereștri ci bancnote
Nu înțeleg de ce, atunci când ești un regizor renumit, care poți face aproape orice film vrei tu, și care beneficiezi și de bugete de sute de milioane de dolari nu poți veni cu ceva care chiar să merite banii și eforturile depuse, și din punct de vedere creativ. De ce trebuie să scrii tu și povestea când sunt atâtea sute de carți care zac prăfuite pe rafturi, la fel ca în film, nebăgate în seamă, așteptând cuminți ecranizari ce nu vin niciodată? Cu cât investiția este mai mare, cu atât așteptările ar trebui să crească proporțional și, de aici, și critica poate deveni mai severă. Nu pot să nu mă gândesc și la faptul că numai bugetul de la “The Dark Knight Rises” face mai mult decât bugetele tuturor filmelor lui Anderson și Aronofsky la un loc (excepție făcând doar “Noah”; alt exemplu de film în care bugetul de producție probabil că a înclinat balanța). Dacă vorbim însă despre profit, sunt sigur că filmul își va atinge scopul cu ușurință.
Interstellar este ca o mașină foarte scumpă care îți ia ochii prin caroseria perfectă dar care, supusă unui test drive, dezvăluie niște erori mecanice nepermise. Asta în cazul în care folosești mașina ca să mergi cu ea și nu doar ca să se uite lumea după tine.