Gaița care face mișto (de noi).
În primul rând trebuie să recunosc faptul că nu sunt un fan al trilogiei, dar nici nu eram, până acum, dezamăgit de ea. Primele două filme au fost acceptabile și cam atât. Întreaga poveste este o altă variantă mediocră inspirată din Împăratul Muștelor, scris de William Goulding în ’54. Marele avantaj al ecranizărilor este însă Jennifer Lawrence care, odată cu rolul din Winter’s Bone, își aprindea și ea, cuminte, luminița pe cerul de peste deal de Hollywood. Cred că, pentru mulți dintre cei care merg la cinema să vadă filmele din serie, Jennifer Lawrence reprezintă și principalul motiv pentru care fac asta.
Acțiunea începe, bineînțeles, imediat după finalul în coadă de pește al celei de-a doua părți, când Katniss reușea, din nou, să le pună bețe în roate organizatorilor, încăpățânându-se să nu moară. Ba mai mult arunca și tot Panemu’ pe jar distrugând cu o săgeată cupola cea rea ce acoperea locul de joacă.
În partea 3.1 (ultima carte este împarțită în 2 filme) aflăm că ea este luată sub aripa protectoare a mișcării de rezistență din districtul 13, care este condusă de un fel de elfă sedată, impersonată de Julianne Moore. Asemanarea ei cu Saruman, din Lord of the Rings, este izbitoare dar țin să precizez ca bătrânelul acela era mult mai simpatic și mai sprinten. Toti asupriții din districte clocotesc de dorință de război cu Capitoliul și, în mintea liderilor din districtul 13, numai niște spoturi publicitare cu Katniss îi pot da în fiert cu-adevărat. Practic cam asta e ideea filmului…e un fel de making of al unor spoturi de propagandă bizare, ca să nu le zic stupide, în care Katniss și echipa de PR încearcă să o updateze pe Jeanne d’Arc realităților Panemului. Avem efecte speciale, brain storming, discuții sărăcăcioase, imagini triste, editare video și multe lacrimi care se preling cu viteza melcului din ochiul lui Katniss. Avem chiar și o scenă “înălțătoare”, inspirată tot din Lord of the Rings, în care Katniss cântă o melodie fără noimă făcându-te să-ți dorești serios să intri în scaun, de stinghereală.
Eroina se plimbă mult pe lângă ruine și maldăre de scheleți, vorbește cu pisici, se uită în gol, are amintiri, doarme, visează, se trezește, mai doarme din nou (pe ultimele le-am făcut și eu) într-un cuvant e tristețe maximă … sevită lent și sadic. Totul este imortalizat de o echipă ambulantă de filmare, omniprezentă, care pare să fie culeasă dintr-o pușcărie de dwarfi si gnomi wannabes. Cel mai tare este Mutu’ (în film este numit pompos “Avox”…a … vox) care este și principalul vinovat pentru incursiunea lui Katniss în lumea muzicii ușoare. Faptul că la începutul trilului se uita zâmbind tâmp la Katniss m-a făcut să-l bănui ca era și Aauris (surd, pe limba filmului). Scena în care Katniss și fratele lui Thor (Gale) distrug 2 aeronave de război, trăgând în ele cu arcul, pare ruptă din parodiile la Rambo iar producătorii ne arată că nu a fost o rătăcire de moment, scuzabilă, folosind-o cu încredere și în noua reclamă la Katniss…te aștepți cumva să apară la finalul spotului și Stallone care să zică…”I’m Sylvester Stallone and I approve this message”.
Dacă primele 2 filme au fost, după cum ziceam mai sus, acceptabile, din nefericire a treia ecranizare este deplorabilă
Pe de altă parte, feblețea lui Katniss (Peeta) este zăvorât în Capitoliu, la dușmani, și este la rândul său folosit în emisiuni de propagandă care sunt concepute să le contracareze pe ale ei. Astfel, mai tot filmul, ambele tabere se împroașcă cu propagandă până se ajunge la un final care nu e final iar noi plecăm cu senzația că banii dați pe bilete au fost de fapt bani aruncați pe geam.
Dacă primele 2 filme au fost, după cum ziceam mai sus, acceptabile, din nefericire a treia ecranizare este deplorabilă. Sunt 2 ore de plictiseală pură în care dorința de a te ridica și a pleca este învinsă, în mod rușinos, doar de ocazionale ațipeli și de încăpățanarea de a termina un popcorn mare. De câteva ori am avut senzația ca și Katniss privea, cumva disperată, în sală incercând să vadă dacă mai e cineva treaz și, s-a intamplat la un moment dat, sa pară că lacrimează și pentru mine, atunci când căutam înfrigurat o ultima floricică în punga de carton. Poate voi afla mai multe despre asta în ultima parte…în cazul în care mă va putea convinge cineva să merg sa o văd.
Â