Regulatorul iscusit din dulapul cu unelte.

Uite că nici n-am îngropat bine stilul filmelor de acțiune în care monștri sacri ai genului se întreceau în căpițe de răufăcători răpuși, că Hollywood-ul ne și trântește o nouă încercare palidă de reînviere. Sau poate că asistăm doar la o ședință de spiritism în care Denzel este controlat de spectrul lui Cichi Cian.

Dar așa cum și moda pantalonilor evazați a avut rostul ei la momentul respectiv așa și acest gen de filme pare sa aibă o justificare doar pe casete video de prin anii 90, mai ales în cazul în care nu poți veni cu ceva îmbunătățiri evidente.

Intriga: Îl avem pe Robert McCall (Denzel) angajat mărunt într-un hypermarket de bricolaj și pe Alina, angajată cu ora de diferiți clienți de sex masculin. Între cei doi se înfiripă o relație amicală, foarte șubred construită, și, în momentul în care Alina este agresată de Slavi, patronul ei rus, Denzel ia hățurile în mână încercând să o extragă din mediul toxic în care trăiește. Mai departe de aici, cam tot ce vă imaginați că se va intampla…se întamplă.

Primele 30 de minute sunt foarte plictisitoare dar în același timp necesare în economia filmului. Doar așa ai ocazia să te plictisesti și tu, împreună cu McCall, de activitățile lui cotidiene. În timpul zilei cară produse prin hală cu căruciorul, are discuții gratuite cu colegii, încearcă să-l motiveze pe colegul său obez să devină paznic iar noaptea, neputând sa doarmă, stă si citește într-un local din cartier. Totul este presărat cu mici indicii menite să-ți arate că McCall nu este un simplu angajat iar disciplina pe care o afișează în cele mai nebănuite momente ne face să ne gândim, în mod evident, la o componentă militară a educației sale. Aici mai există un ingredient delicios care asigură parfumul mistic al personajului: obiceiul de a-și cronometra cu sfințenie majoritatea acțiunilor.

Imaginația producătorilor nu ne înșeală așteptările. McCall este un personaj modern, bine definit, care ocolește zâmbind înțelept pericolele societății contemporane. Are grijă în mod obsesiv de alimentația sa și de a celor din jur (încă din primele 15 minute îl vedem preparând shakeuri sănătoase; împiedicând colegii de birou să mănance chipsuri și făcând comentarii acide despre zaharul rafinat). Citește! Si nu orice, tocmai termină lista celor 100 de cărți pe care trebuie să le citesti într-o viață! Nu-i de colo și acest lucru e bine subliniat și în discuțiile sale cu Alina. Poate că un element subtil este și faptul că pe capul mafiei îl cheamă Pushkin, ceea ce te face să te întrebi dacă cei care au gândit scenariul au avut curiozitatea nevinovată de a încerca lista mai sus amintită.

Nu voi dezvălui mai mult dar nu pot, când mă gândesc la McCall și la anumite scene din film, să nu-l privesc ca pe o combinație insolită între Crocodile Dundee, Van Damme, Tim The Tool Man și vreun nutiționist rătăcit.

Filmul este presărat și de scene de violență extremă, total gratuite, care nu fac altceva decât să te descurajeze să îți doresti vreodată să te cerți cu un angajat al magazinelor de bricolaj.

Există și o scenă lungă în hypermarket în care crema mercenarilor rusi, înarmați pană în dinți cu un adevarat arsenal de ultimă generație, este decimată într-o aversă de cuie, șuruburi, bormașini bezmetice și sârmă ghimpată. Mai lipseau profilele de rigips dar poate că au păstrat ce-i mai bun pentru continuare. Pentru că da, filmul lasă loc unei urmări.

Finalul este cel mult comic și, după cum ziceam mai devreme, total previzibil.

Sincer eu cred că filmul este un prequel la “The Book of Eli” în care ni se arată cam ce învârtea personajul pe la începutul mileniului. Imi pare rau că goana dupa aur a producătorilor de acum naște filme de genul acesta, folosindu-se de actori de calibrul lui Denzel Washington doar pentru a-și asigura tăiatul de bilete.